Prin practici standardizate și empatie, intervenim salutar pentru a transforma destine in bine

Odată cu pandemia, din care nici până acum n-am reușit să trecem complet ca efecte social-economice, situația locuirii tot mai multor persoane, chiar tineri din grupuri considerate până acum mai lesne rezolvabile, s-a înrăutățit constant. Aceasta face ca grupurile vulnerabile să-și crească în mod alarmant numărul și să resimțim tot mai mult pesimism cu privireRead More

Noi oportunități de carieră și cooperare profesională 2022

Invitație Specială Odată cu intrarea în noul an 2022, majoritatea comentatorilor remarcă faptul că șansa implementării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și a Pactului Ecologic oferă de principiu și diverselor domenii economice și sociale din România deosebite șanse de relansare. În paralel, sunt tot mai preferate și sprijinite profesiile interdisciplinare, nu doar în context european și global,Read More

Suport total devotat succesului în cariera ta științifică și profesională

De la sprijin în redactare, verificare și excelența conținutului până la publicare. Scurtă descriere a portofoliului personal Mai întâi, în prima parte a activității științifice, am căutat să dobândesc experiența necesară pentru redactarea propriilor lucrări, pe care le-am susținut, începând cu licența În limbi și literaturi romanice la Universitatea din București și continuând ulterior cuRead More

”Expert European în Dezvoltare și Inovare Urbană – Smart City”

INVITAȚIE – ANUNȚ DE PRESĂ Cunoașteți că, în special în contextul combaterii pandemiei, profesiile inter-disciplinare au devenit tot mai căutate și mai vine cotate pe plan european și internațional? În ultimii doi ani, merită să recunoaștem că s-au schimbat cu o viteză mult mai accelerată foarte multe obișnuințe, percepții și perspective cu privire la dezvoltareaRead More

Invitație-propunere privind sprijinirea implementării Planului de Redresare și Reziliență în sectorul public și mediul privat

~ Lansarea ofertei speciale a Programului Național Comun de Formare al CIO-SUERD ”Jean Bart” ~ Încă din 2012, CIO-SUERD – Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, proiect fondat de către Fundația EUROLINK-Casa Europei în parteneriat cu Academia Română prin Centrul de Biodiversitate „Acad. David DAVIDESCU” – a venit înRead More

Reinventarea profesională post-pandemie prin formarea ”Long Life Learning”

– Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (CIO-SUERD) Trendul inovării, la nivel extins economic, financiar, dar și social, poate fi considerat una dintre oportunitățile favorabile în urma crizei sanitare. Nu numai că apare un avans al activităților și lucrului la distanță, în multe domenii, dar pe de altă parte, multe profesii din trecut sunt obligate săRead More

”Oportunități și perspective rezultate din aplicarea Planului de Redresare UE și a Pactului Ecologic European în România”

Reuniune Tehnică de Lucru – Casa Academiei Române, vineri 19 iunie 2020 (orele 11.0-13.30) În scopul realizării tranziției ecologice a Uniunii Europene, așa-numitul ”Acord Verde”, adoptat de UE spre a sprijini atingerea obiectivului ”neutralității climatice până în 2050”, României i-au fost repartizate peste 720 de milioane euro, din totalul de 7,5 miliarde de euro, careRead More